ASSM

View Original

A BIOCHEMISTRY STORY

Una dintre cele mai mari temeri pentru un proaspăt student la medicină este, fără îndoială, examenul de biochimie, iar pentru bobocul la Medicina de sub Tâmpa, cu siguranță, este chiar pricina anului I. Nu doar dificultatea și complexitatea disciplinei sunt cele care pun în dificultate bobocii, ci și exigența și austeritatea domnului profesor Gheorghe Coman joacă un rol important în conflictele psihologice pe care le va trăi un tânăr absolvent de liceu. De ce spun conflicte psihologice? Ei bine, voi răspunde în numele meu: pentru că, înainte de un examen la biochimie vei trece prin toate ipostazele psihice pe care, poate, încă nu le-ai mai experimentat. Cu câteva zile înainte de examen vei crede, având în vedere cât de mult ai învățat că, statistic vorbind, este aproape imposibil să nu promovezi examenul cu o notă mare. Apoi, cu două zile înainte ( o zi și o noapte, deci= 2 zile) vei constata că unică dorință pe care o ai rămasă este să promovezi examenul. Apoi, va mai trece o singură zi, întrucât domnul profesor este caracterizat de o promptitudine extraordinară când vine vorba de note, și rezultatele vor sosi. Acea zi, însă, o veți resimți ca o multitudine de sentimente îmbinate, va fi o zi apocaliptică: ești printre fericiții supraviețuitori sau destinul tău a fost curmat pentru totdeauna? Deși aceste rânduri vă pot speria, trebuie să lămurim un lucru: motivul pentru care aceasta întâlnire cu biochimia vi se va părea atât de dramatică este faptul că vă aflați încă la început, este primul examen cu adevărat serios pe care îl veți susține în cariera voastră academică, este primul pas pe care îl veți parcurge după ce ați reușit să traversați podul șubred (examenul de admitere) dintre cele două lumi: childhood vs adulthood. 

Pe primul semestru, domnul profesor Gheorghe Coman vă va oferi posibilitatea de a susține două parțiale cu mențiunea că, dacă veți promova unul dintre ele sau chiar ambele, nu va mai trebui să susțineți examen, în sesiune, din materia respectivă. Cu alte cuvinte, dacă veți promova ambele parțiale încă din timpul semestrului, în sesiune nu veți mai susține examenul la biochimie. Convenabil, nu-i așa? Examenul din sesiune va consta din cele două parțiale, prin urmare asigurați-vă că stăpâniți ambele jumătăți de materie (nu există “norocul” de a pica subiecte doar din prima/ a doua jumătate). Cursurile domnului profesor sunt suficiente pentru a promova parțialele, dar nu sunt suficiente pentru a le promova și cu note mari. Astfel, recomandarea mea este să vă procurați cartea din bibliografia domnului profesor BIOCHIMIE DESCRIPTIVĂ și să încercați să lecturați din carte tot ceea ce domnul profesor vă recomandă la “pagini alese”, întrucât se va asigura ca la examen să aveți și 2-3 subiecte “alese”. Examenul nu va fi unul absurd, nu vi se va cere să cunoașteți formule chimice ale compușilor imposibil de reținut, dar este necesară o cunoaștere “de bun simț” a compușilor pe care domnul profesor insistă. Totodată, un subiect cu siguranță de nelipsit de la examen, va fi o intrebare/ o comparație de realizat între imunoglobuline. Trebuie să aveți în vedere că domnul Coman apreciază învățatul logic, așa că, dacă aveți de realizat o comparație între IgG și IgM, nu începeți să scrieți separat toată teoria de la IgG, apoi pe cea de la IgM, întrucât nu veți fi punctați. Dacă vi se cere sa realizați o comparație, încercați să gândiți logic și să găsiți asemănările și deosebirile dintre cele două tipuri de imunoglobuline. 

În cel de-al doilea semestru, the biochemistry story gets more complicated. Veți susține un examen oral în timpul sesiunii, poate cel mai greu examen din anul I. Spre deosebire de alte examene orale, în fața domnului profesor nu veți sta doar 10 min prezentâdu-vă expunerea, așa că pregătiți-vă psihic pentru un dialog poate chiar și de 5h cu domnul Coman. Fiecare grupă va intra separat în examen (2 grupe pe zi, timp de 3 zile). Fiecare dintre voi va extrage un bilet cu câte trei subiecte și veți merge în bancă să vă gândiți. Domnul profesor vă va chema la tablă, pe rând, în ordine aleatorie. Oricât de bine vă cunoașteți subiectul, nu veți avea parte de o expunere monolog-liniară, domnul profesor vă va opri, vă va pune întrebări, veți sări de la un subiect la altul, astfel încât dânsul să se asigure că stăpâniți întreaga materie și nu ați avut doar “noroc” sau “ghinion” de subiect. Veți avea de scris, la tablă, atât formulele compușilor chimici, cât și reacții, așa că asigurați-vă că stăpâniți bine TCA, întrucât o astfel de greșeală majoră nu se poate ierta. Totodată, dacă, după ce ați tras biletele, constați că nu stăpâniți bine măcar 2/3 subiecte, aveți posibilitatea de a schimba biletul, cu dezavantajul de a porni notarea de la 8 în jos. Pentru examenul oral este necesar, pe lângă lectura cursurilor, și aprofundarea bibliografiei: BIOCHIMIE METABOLICĂ, întrucât, cum am spus și mai sus veți purta un dialog cu domnul Coman în care acesta trebuie să se convingă ca ați înteles logic toate mecanismele pe care i le expuneți. 

Ca o notă de final, your biochemistry story can have a happy ending. Va fi greu, dar cu siguranță nu este imposibil. Este primul examen dificil și aspru din viața voastră de student, este examenul ce vă pregătește pentru anii ce vor urma.

Author: Andrada Maria Băncilă