Medicina sub Tâmpa - anul I
Dacă citiți acest articol și sunteți proaspeți studenți în anul I, voi începe prin a vă felicita pentru faptul că ați trecut cu bine de examenul de admitere și pentru că ați avut curajul necesar de a vă alege această carieră (un mesaj pe care l-ați mai auzit deja de nenumărate ori, însă pe care și noi, colegii voștri mai mari, dorim să vi-l transmitem). După cum bine știți deja, medicina este nu numai o facultate, dar și un domeniu de activitate foarte solicitant și va necesita foarte mult devotament și sacrificiu. Însă, pe cât de dificil și plin de provocări este acest drum pe care l-ați ales, este pe tot atât de plin de experiențe frumoase, de care vă veți aminti, cu drag, toată viața.
Dacă printre cititorii acestui articol se regăsesc studenți ce au la activ experiența universitară, începutul la această facultate vă va fi familiar, așa că ce vă putem ura este doar mult succes la studiu. Însă, dacă dispuneți de timp și voință, nu uitați de ai voștri colegi nefamiliarizați cu mediul universitar, întrucât vor avea nevoie de tot ajutorul vostru.
Însă pentru proaspeții absolvenți de clasa a XII-a, tranziția către sistemul universitar o să fie o provocare total nouă, solicitantă și pe alocuri stresantă. Știm, din experiența proprie, că pentru un tânăr boboc această schimbare provoacă stări precum: curiozitate, anxietate, overthinking, îndoială de sine, speranță pentru un viitor nou și necunoscut etc. Aceste stări sunt complet normale și firești, toți am trecut prin asta. Cel mai important este cum se manageriază aceste trăiri. Câteva indicații din partea noastră ar fi să aveți încredere în voi, MEREU, să luați lucrurile ca atare, și să vă organizați bine PRIORITĂȚILE, atât în ceea ce privește studiul (în primul rând), dar și timpul liber.
Keep in mind: toți suntem diferiți, așa că mai ales la început, BE OPEN TO NEW. Știm că poate fi extrem de dificil câteodată, însă, atât pentru cei care sunt din Brașov, cât și pentru cei care tocmai ce au ajuns în acest oraș, facultatea reprezintă primul pas către viața de adult și maturizare. Cu toate acestea, cu perseverență și multă răbdare o să vă croiți un viitor foarte frumos atât în facultate, dar și ca viitori specialiști.
În acest an va trebui sa va obișnuiți cu volumul de informație pe care va trebui sa îl asimilați și cu toate celelalte aspecte care, cumulate, formează atmosfera învățământului superior. Calitatea informației pe care o acumulați se va îmbunătăți în timp, în anii mai mari.
Așa că, în primul rând, încercați să vă creați o rutină pentru facultate, în care să vă balansați timpul pe care îl petreceți învățând, cu activitatea fizică și socializarea (care este crucială, întrucât este recomandat să faceți cunoștința cu cât mai mulți colegi de an, cât și din anii mai mari). Totodată, este indicat să încercați diferite tehnici și rutini de studiu; verificați de exemplu dacă învățați mai bine singuri sau în grup, dimineața sau seara, la bibliotecă sau acasă etc.
Acordați o mare atenție materiilor care au un număr mai mare de credite și încercați să deslușiți materia cel puțin odată înainte de sesiune. Cu riscul de a repeta ceea ce deja v-au spus părinții și cadrele didactice, în sesiune nu veți avea timp să asimilați întreaga materie așa cum trebuie. Dacă adaugi stresul și alte mărunțișuri care se pot acumula automat capacitatea de concentrare va fi tulburată. Pe scurt învățați să învățați, astfel încât să vă puteți bucura de această perioadă de studenție, de diversele activități organizate de asociația de studenți, de facultate, de universitate, dar și de evenimentele din oraș, întrucât Brașovul are foarte multe lucruri de arătat și de povestit (petreceri, drumeții, concerte și spectacole).
De asemenea, nu vă temeți și cereți ajutor, când aveți nevoie, tutorilor, colegilor de grupă, de facultate, profesorilor; profitați de faptul că încă nu știți foarte mult despre facultate și nu ezitați să comunicați cu oameni noi, care în viitor, cine știe, vă pot deveni prieteni.
Acestea fiind spuse, putem începe prezentarea primului an de medicină.
Materiile studiate în semestrul I, în anul universitar 2020 - 2021 sunt, în ordinea numărului de credite: Anatomie - Embriologie (9cr.), Biochimie (6cr.), Biofizică (6cr.), Informatică medicală. Biostatistică (3cr.), Sociologie medicală. Istoria medicinii (2cr.), Marketing și tehnologie medicală (2cr.), Limba modernă pentru domeniul medical: Engleză sau Franceză (2cr.), Educație fizică (1cr.)**.
Materiile studiate în semestrul al II-lea, în anul universitar 2020 - 2021 sunt, în ordinea numărului de credite: Anatomie-Embriologie (8cr.), Biochimie (5cr.), Fiziologie (5cr.), Biologie celulară și moleculară (4cr.), Limba modernă pentru domeniul medical: Engleză sau Franceză (2cr.), Științele comportamentului. Psihologie medicală (2cr.), Antropologie medicală (2cr.), Practica de specialitate anuală pentru însușirea unor deprinderi și competențe medicale semestrul al II-lea (4 săpt. x 8 ore pe zi) (2cr.)*, Educație fizică (1cr.)**.
*Creditele acordate practicii de vară se vor lua în considerare la calculul mediei pe semestrului al II-lea.
**La educație fizică veți fi evaluați prin calificativul ADMIS/RESPINS, conform regulamentului pe care îl găsiți pe site-ul FACULTĂȚII DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT MONTAN la secțiunea “Studenți” => Sport pt. celelalte facultăți (https://sport.unitbv.ro/ro/studenti/sport-pt-celelalte-facultati.html).
SEMESTRUL I – online
Înainte de toate, dorim să menționăm că toate informațiile furnizate în articolul ce urmează au fost valabile în anul universitar 2020 - 2021, semestrul I, semestru ce s-a desfășurat în primele 3 săptămâni în scenariu hibrid, iar, mai apoi, din cauza incidenței crescute a cazurilor de Covid-19 în Brașov, integral în mediul online.
Anatomie-Embriologie (9cr.):
Cursurile au fost susținute săptămânal pe platforma universității de către Șef Lucrări Dr. Med. COSTACHE Cristea. La începutul semestrului, am primit tematica cu subiecte pentru examen și o bibliografie suplimentară. În orele de curs, am parcurs materia de embriologie generală a fătului, partea de artrologie, anatomie clinică și vasele și nervii membrelor, iar după fiecare curs am primit suportul didactic corespunzător.
Lucrările practice s-au desfășurat săptămânal. Personal, am participat la lucrările practice îndrumate de Șef Lucrări Dr. Med. Cristea COSTACHE și dumnealui ne-a venit în ajutor cu atlasele în format PDF de care aveam nevoie pentru consolidarea informației. La orele de laborator, am parcurs materia de osteologie (a membrelor inferioare și superioare, a toracelui și neuro- și viscerocraniul) și de miologie (a membrelor inferioare și superioare, a toracelui, a abdomenului și a spatelui).
Notarea pe primul semestru s-a făcut cu ajutorul unei medii ponderate, după cum urmează: nota de la testul 1=10%, nota de la testul 2=10%, nota de la colocviu=10%, nota de la examenul teoretic=70%. Încep prin a vă spune că notele de la cele două teste poate fi sub 5, însă este necesară promovarea examenului practic (minim nota 5), pentru a putea participa la examenul teoretic. La toate examenele menționate anterior tipul examenului a fost grilă, având 5 variante de răspuns, cu unul sau două răspunsuri corecte. Numărul de grile la cele 2 teste și la colocviu au fost de 50, în 50-55 de minute. Examenul teoretic a constat în 60 de grile, într-un timp de lucru de 65 de minute. Primul test a fost susținut în cea de-a doua săptămână a lunii decembrie și a constat din evaluarea materiei de osteologie. Cel de-al doilea test a avut loc în prima săptămână a lunii ianuarie și a cuprins materia de miologie. Examenul practic a cuprins materia de osteologie și miologie, iar examenul teoretic a cuprins materia de curs și anume: embriologie, artrologie, anatomie clinică și vase și nervi.
Bibliografie& Atlase& Materiale utile:
Anatomia omului Vol. 1 - Aparatul locomotor, Victor Papilian, Ediție revizuită integral de Prof. Univ. Ion Albu, ediția a XII-a, Editura All;
Anatomia Omului, Vol. 2 - Splanhnologia, Victor Papilian, Ediție revizuită integral de Prof. Univ. Ion Albu, ediția a XII-a, Editura All;
atlase 2D (Netter, Sinelnikov etc.), 3D (Scheleton Premium 2-gratuit, https://biomap.ro/, 3d4medical.com etc.);
- lecturio.com => puteți găsi câteva video-uri utile gratuite și pe canalul lor de youtube: https://www.youtube.com/c/Lecturio-Medical-Education-Videos;
- diverse video-uri de pe youtube și canale precum Kenhub, Ninja Nerd (Skull Anatomy | With Labels: Updated Version sau playlist-ul: Bone Anatomy).
2. Biochimie (6cr.):
Cursurile au fost susținute săptămânal pe platforma universității de către domnul Profesor Dr. Chim. Gheorghe COMAN. În acest semestru, am parcurs materia de zaharide, proteine, enzime, coenzime, hormoni și vitamine. Lucrările practice au fost coordonate de către Asistent Drd. Med. Elena Diana PANAIT și de către Profesor Dr. Chim. Mihaela BADEA, având loc săptămânal, prezența fiind, precum la toate lucrările practice, obligatorie. În cadrul lucrărilor practice, am dezvoltat subiecte precum calculul diferitelor concentrații, ph-metrie, dotarea laboratorului de biochimie cu instrumentarul specific, titrarea acido-bazică, măsurarea volumelor și erori de măsură, centrifugarea si ultracentrifugarea, dar am aprofundat și materia de curs.
Studenții au fost evaluați pe parcursul semestrului prin intermediul parțialelor, din materia de curs. În cazul în care acestea nu au fost promovate cu nota 5, am avut posibilitatea de a le susține din nou, în sesiune. Primul parțial a cuprins materia până la imunoglobuline, cel de-al doilea cuprinzând cealaltă jumătate a materiei.
La această materie am avut parte de foarte mult suport din partea cadrelor didactice, întrucât, înainte de fiecare examen, au avut loc ore de consiliere pentru a ni se răspunde tuturor nelămuririlor pe care le-am avut.
Bibliografie:
Biochimie Descriptivă - Gh.Coman, M.Badea, C. Drăghici, N. Bîgiu, C.Ciurea - Ed. Univ. Transilvania din Brașov, 2009
3. Biofizică (6cr.):
La această materie, atât cursurile, cât și lucrările practice au fost susținute de către Conferențiar Dr. Fiz. Monica FLORESCU. Pe parcursul semestrului, au fost susținute 2 teste cu scop recapitulativ. De asemenea, în urma fiecărui laborator primeam câte o temă (pe care o rezolvam în excel)*, care trebuia, foarte important, să fie predată la timp. Pe parcursul semestrului, am avut de realizat și un proiect. Examinarea a fost de tip grilă, folosind platforma universității și programul Safe Exam Browser (pe care trebuie să vă asigurați că îl aveți instalat și configurat cum trebuie, în funcție de device-ul pe care îl folosiți).
*Dacă nu aveți prea multă experiență cu programul, vă sugerez să căutați pe youtube video-uri pentru a învăța principalele formule de calcul, cum să realizați grafice, întrucât veți avea mare nevoie de ele.
În vremea de dinainte de pandemie, când nu existau scenarii online sau hibrid, lucrările practice la disciplina Biofizică se susțineau pe Colina Universității Transilvania, în corpul C. Pentru toți bobocii, excursia cu grupa pe colină, în special iarna când, din cauza ninsorilor ce acoperă orașul Brașov, nici măcar mașinile nu mai urcă până pe emblematica colină, reprezenta punctul culminant al săptămânii. Pe acea vreme, “excel”-ul din era COVID era înlocuit de caietul de biofizică, pe care, Conf. Dr. Fiz. Monica Florescu îl verifica săptămânal, și pe care, la finalul semestrului, primeai o notă. Acum, când cea mai dinamică parte a săptămânii e reprezentată un stagiu ținut pe Zoom și nu pe elearning, ne aducem aminte cu drag de excursiile noastre săptămânale pe Colină. sunt cuvintele unor studenți ajunși acum în anul V.
4. Informatică medicală. Biostatistică (3cr.)
Cursul a fost susținut de către doamna Lector. Dr. Nicoleta ENACHE-DAVID. Lucrările practice s-au desfășurat sub îndrumarea Dr. Paula PETRIC Paula și sub îndrumarea Dr. Med. Alexandru COVACIU. Atât cursurile, cât și lucrările practice sunt susținute o dată la două săptămâni. Nota finală a fost calculată astfel: nota de la examenul practic a avut o pondere de 50%, iar nota de la examenul teoretic o pondere de 50%. În timpul semestrului am parcurs subiecte precum: MS Word, MS Excel, MS Paower Point, Biostatistică: media, dispersia, histograme, corelația statistică etc. Examenul practic a constat din alcătuirea unui poster în word și a unui document în excel cu diverse formule de calcul. Examenul grilă a fost accesibil, mai ales dacă în timpul semestrului ați participat la cursuri și ați realizat temele propuse.
5. Sociologie medicală. Istoria medicinii (2cr.)
La această materie, cursurile au fost ținute de către Profesor Dr. Med. Liliana ROGOZEA. Seminariile s-au desfășurat sub îndrumarea Asistent Drd. Med. Dan CONSTANTIN și a domnului Dr. Med. Ionuț CIORICEANU. Atât cursurile, cât și seminariile au loc o dată la două săptămâni. Evaluarea studenților s-a făcut prin intermediul unui proiect, al unui examen oral și a unui examen tip grilă.
6. Marketing și tehnologie medicală (2cr.)
Aceasta materie s-a desfășurat sub îndrumarea Profesor Dr. Med. Dănuț Laurențiu NEDELCU. Cursurile au avut loc o dată la două săptămâni. Examenul a fost accesibil, studenții fiind evaluați în urma notării unui referat. Pentru a alcătui acest referat, se recomandă participarea la cursurile domnului doctor, deoarece necesită dezvoltarea unor noțiuni de specialitate.
7. Limba modernă pentru domeniul medical: Engleză sau Franceză (2cr.)
Cursurile și seminariile de engleză medicală au fost susținute de Lect. Dr. Ecaterina PAVEL, iar cele de franceză medicală de către Lect. Dr. Andreea PETRE. Pentru echivalare, unde este cazul, este bine să întrebați de la începutul semestrului. Pentru repartizarea la disciplina de limbă engleză, este necesară susținerea unui examen. Seminariile de limba engleză se desfășoară într-o manieră interactivă, întotdeauna se rezolvă diferite exerciții, iar studenții sunt notați pentru activitatea din cadrul seminariilor.
SEMESTRUL AL II-LEA – HIBRID
În acest scenariu, cursurile au fost predate online, pe platforma universității, iar orele de seminar și lucrările practice au fost ținute în format fizic în corpurile Universității Transilvania. De asemenea, toate examenele finale s-au desfășurat cu prezență fizică.
Corpurile universității pe care le-am frecventat au fost:
-corpul J (Strada Turnului - autobuz nr. 53, stația: Facultate Construcții)
-corpul K (Strada Nicolae Bălcescu)
-Institutul de Cercetare - Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov (Strada Institutului 10, Brașov - autobuz nr 24, stația: Campus Genius)
Anatomie - Embriologie (8cr.)
Catedra de Anatomie - Embriologie a fost aceeași precum în primul semestru. Cursurile au rămas online, săptămânal, iar lucrările practice s-au desfășurat fizic. La începutul semestrului am primit tematica cu subiecte pentru examen și o bibliografie suplimentară. În acest semestru, am studiat viscerele principalelor cavități (torace, abdomen, pelvis), de la dezvoltarea lor embriologică și anomalii de dezvoltare, până la structură, rapoarte, vascularizație și inervație. Materia a fost destul de amplă, iar de data aceasta, spre deosebire de primul semestru, lucrările practice au venit în completarea cursului.
Metoda de evaluare a studenților a fost identică cu cea de pe primul semestru, folosindu-se tot media ponderată (10% - testul 1, 10% - testul 2, 10% - colcviu, 70% - examen teoretic). Testul 1 a cuprins tematica din torace, iar la testul 2 a cuprins tematica de abdomen, exceptând aparatul renal. Ambele teste au fost de tip grilă. Testul 1 a cuprins 40 de întrebări cu 5 variante de răspuns, complement simplu sau multiplu, iar testul 2 a cuprins 40 de întrebări cu 5 variante de răspuns, complement simplu. Timpul pentru ambele teste a fost de 45 de minute. Atât examenul practic, cât și cel teoretic s-au desfășurat fizic. La examenul teoretic, care s-a desfășurat în Amfiteatrul Corpului J (clădirea de pe partea stângă, cu un singur etaj), am avut la dispoziție 75 de minute pentru a rezolva 60 de grile, tip complement simplu.
2. Biochimie (5cr.)
Orele de curs s-au desfășurat online pe platforma universității, sub îndrumarea Profesor Dr. Chim. Mihaela BADEA, iar lucrările practice sub îndrumarea Asistent Drd. Med. Elena Diana PANAIT. Semestrul acesta, a fost studiată la curs partea de metabolism: glucidic, lipidic și proteic. La orele de laborator, care s-au desfășurat la Institutul de Cercetare - Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, am studiat următoarea tematică: lichide biologice, caracteristici, dozarea spectrofotometrică a zaharidelor, electroforeza proteinelor serice, tehnici imunochimice de diagnostic, imunodifuzia dublă și imunodifuzia simplă pentru evidențierea interacţiei Ag-Ac, imunoelectroforeza serului normal, tehnici de imunoelectroforeză, ELISA, metode cromatografice de analiză, cromatografia pe hârtie a unui amestec de coloranţi alimentari, determinări ale lipidelor din probe biologice, teste analitice rapide, teste de biologie moleculară, urina, caracteristici, sumarul de urină, corelarea datelor biochimice de laborator pentru stabilirea diagnosticului prezumtiv.
Recomandat ar fi sa nu lipsiți de la orele de curs, întrucât vă vor ajuta foarte mult să înțelegeți diferitele procese studiate, mai ales în contextul în care cursul a fost unul interactiv. Pe parcursul semestrului, Profesor Dr. Chim. Mihaela BADEA a organizat un concurs de lucrări științifice având ca temă diverse regimuri alimentare și ne-a provocat să realizam materiale didactice ce aveau ca subiect diferite procese metabolice. Aceste activități au fost luate în considerare la calculul notei finale.
Examenul practic a fost dat în format fizic, în amfiteatrul corpului J, sub format grilă cu complement simplu (20 de grile) și complement multiplu (20 de grile). În timpul semestrului, am avut posibilitatea de a fi evaluați prin intermediul a 2 parțiale care trebuiau promovate cu o notă mai mare sau egală cu 5. În caz contrar, parțialul sau parțialele nepromovate au fost susținute în sesiunea de examene. Parțialele au avut un format de tip grilă, matching, adevărat/fals.
Suport de studiu suplimentar pentru materia de curs: canalul de youtube Ninja Nerd.
Bibliografie: Biochimie Metabolică - Gh.Coman, M.Badea, N Bîgiu, Ed.Univ. Transilvania din Brasov, 2010
3. Fiziologie (5cr.)
La această materie cursurile au fost ținute, pe platforma universității, de către Profesor Dr. Med. Ioana Octavia AGACHE. Materia de curs este de asemenea foarte amplă, putând fi comparată ușor cu cea de la anatomie ca și cantitate. În aceste condiții, prezența la cursuri vă ajută mult pentru înțelegerea materiei, deoarece doamna profesor vine în ajutor cu exemple și analogii folositoare. Orele de lucrări practice s-au desfășurat sub îndrumarea Dr. Med. Alexandru LĂCULICEANU.
Examenul practic a fost oral, cu prezența fizică, în sala laboratorului de fiziologie din corpul J, etaj 6. După ce ne-am ales numărul subiectului, fiecare am avut la dispoziție 5 minute pentru a ne scrie câteva idei pe o foaie, mai apoi urmând să le dezvoltăm în fața domnului doctor. Examenul practic are caracter eliminatoriu, nota trebuind să fie mai mare sau egală cu 5 pentru a putea intra în examenul teoretic. Examenul teoretic a fost de tip sinteză, cu prezență fizică, în amfiteatrul corpului J. Fiecare student a primit un bilet cu 3 subiecte pe care a trebuit sa le rezolve. Nota finală a fost alcătuită din 2/3 nota de la examenul teoretic și 1/3 nota de la examenul practic.
Bibliografie: Tratat de fiziologie a omului - Guyton, Guyton, Arthur C., Editura Callisto.
4. Biologie celulară și moleculară (4cr.)
Atât cursul, cât și lucrările practice sunt susținute de către Șef lucrări Dr. Med. Antonella Elisa CHEȘCĂ. Cursurile s-au desfășurat online, pe platforma universității, iar lucrările practice au fost ținute în laboratorul de biologie celulară și moleculară din corpul J, etajul 6. La aceasta materie, bibliografia o reprezintă cărțile doamnei Șef lucrări Dr. Med. Antonella Elisa CHEȘCĂ, în special cea de „Biologie celulară și moleculară - Aplicații”, pe care va trebui să o aveți la voi la orele de laborator. Atât examenul practic, cât și examenul teoretic s-au desfășurat fizic în laboratorul de biologie celulară și moleculară din corpul J etajul 6, examenul practic fiind sub formă de sinteză, iar examenul teoretic oral.
5. Științele comportamentului. Psihologie medicală (2cr.)
Cursul și orele de seminar s-au desfășurat alături de doamna Conf. Dr. Med. Andreea TEODORESCU. Seminariile s-au desfășurat în corpul K, la etajul al doilea. Examenul a fost de tip grilă, în amfiteatrul corpului K, subiectele fiind accesibile, în special dacă asistați la cursuri.
6. Antropologie medicală (2cr.)
Orele de curs au fost susținute de Șef Lucrări Dr. Med. Nicușor BÎGIU. Acest examen a fost de tip sinteză, având câte 4 subiecte de dezvoltat, în 3-5 minute pentru fiecare subiect. Examenul este accesibil, dacă citiți de câteva ori materia de curs.
7. Limba modernă pentru domeniul medical: Engleză sau Franceză (2cr.)
Semestrul acesta cursurile s-au desfășurat online și seminariile cu prezență fizică. La nota finală s-a ținut cont și de activitatea de la seminarii. Pentru orele de seminar, am avut de alcătuit un dialog între medic și pacient de tipul „History of the Presenting Complaint”, iar examenul a constat din traducerea unor termeni medicali din limba română în limba engleză. Examenul este accesibil, dacă participați la seminarii și vă notați cuvintele și termenii noi/necunoscuți. La franceză medicală, examenul a fost de tipul „completați cu termenii lipsă”.
Acestea fiind spuse, dragi boboci, dorim să vă reamintim că urmează să fiți protagoniști într-un nou capitol al vieții voastre, un capitol de care vă veți aminti cu drag toată viață. Este acel capitol în care nu mai sunteți copii, însă nu aveți încă nici responsabilitățile unui adult sau medic. Așadar, profitați de această perioada a vieții voastre pentru a vă contura ca viitori medici, pentru a forma prietenii și pentru a trăi the full student experience.
Pentru bobocii curioși care își doresc să descopere o parte ce însemna medicina sub Tâmpa înainte de pandemie, vă invităm să lecturați și A biochemistry story: https://assmbv.org/blog/a-biochemistry-story.
Autor: Marina-Aida Barangă