Anul V, semestrul I, 2021-2022

Autor: Andrada Maria Băncilă

Odată cu începerea anului V, un simț al responsabilității pe care nu l-ai mai simțit atât de puternic până în acest moment începe să te cuprindă. Este anul în care lucrarea de licență începe să te preocupe și totodată anul în care conștientizezi faptul că examenul de rezidențiat nu mai este un eveniment situat atât de departe în viitor. Însă, în acest an, încă te vei mai simți liber, întrucât presiunea pe care o vei simți anul viitor îți va mai lăsa încă câteva clipe de libertate.

Întrucât anul universitar 2021-2022 a fost încă umbrit de către impactul pandemiei de Covid-19, accesul în spital în cadrul stagiilor/lucrărilor practice a fost mai dificil, anumite lucrări practice desfășurându-se integral în facultate, altele hibrid, altele în spital, însă cu numeroase măsuri de precauție.

Materiile ce se studiază în primul semestru al anului V, în ordine alfabetică, sunt următoarele: Comunicare medicală, Chirurgie Oro-maxilo-facială, Endocrinologie, Medicină de Urgență, Pediatrie, Oftalmologie, ORL.

1. Comunicare medicală

Cursul și lucrările practice au fost susținute o dată la două săptămâni. Cursul s-a desfășurat sub îndrumarea dnei profesor dr. med. Liliana Marcela ROGOZEA, iar lucrările practice sub îndrumarea dnului asistent drd. med. Dan CONSTANTIN și a dnului dr. med. Ionuț Cioriceanu. În cadrul cursului au fost abordate diferite teme, precum: bariere în comunicare, tipurile de personalități, comunicarea veștilor proaste, comunicarea non-verbală și variate teme legate de alte aspecte ale comunicării.

Evaluarea finală a cuprins mai multe etape: un proiect pe o temă specifică ce privește un aspect al comunicării (referat general realizat pe echipe de două-trei persoane + prezentarea acestuia în cadrul lucrărilor practice), o scenetă cu patru personaje în care fiecărui personaj i se atribuie unul dintre cele patru tipuri de personalități) și un examen ce a constat din recunoașterea unui tip de personalitate prezentat și precizarea modului în care ar trebui comunicat cu un pacient care are personalitatea respectivă.

2. Pediatrie

Pediatria este una dintre cele mai complexe materii studiate pe timpul facultății întrucât cuprinde toate specialitățile medicinei, abordate dintr-o perspectivă diferită, deoarece organismul și corpul copiilor sunt încă insuficient dezvoltate pentru a fi examinate după legile generale pe care le respectăm în cazul adulților și pe care le studiem an de an în cadrul fiecărei materii.

Cursul este susținut de două ori pe săptămână sub îndrumarea: conferențiar dr. med. Oana Gabriela FALUP PECURARIU, conferențiar dr. med. Laura Larisa DRACEA, șef lucrări dr. med. Bianca Elena POPOVICI, șef lucrări dr. med. Maria MITRICĂ, șef lucrări dr. med. Daniela Mariana VODĂ.

Stagiile se desfășoară de două ori pe săptămână, la Spitalul Clinic de Copii Brașov, sub îndrumarea cadrelor didactice amintite mai sus. Cursul este structurat după următoarea programă: Puericultură, Neonatologie, Patologia respiratorie, Patologia cardio-vasculară, Patologia digestivă, Patologia renourinară, Hematologie, Patologia neoplazică, Urgențele în pediatrie, în ultimii ani fiind adăugat și capitolul de ,,COVID-19 la copil”.

Cu alte cuvinte, întreaga medicină, însă aplicată pe copii. În cadrul stagiilor, în funcție de repartizarea grupelor, se pot face și mici rotații, astfel încât fiecare grupă să poată să ajungă pe mai multe secții (Neonatologie, Pneumologie, Hematologie etc.)

Examenul teoretic a fost susținut oral, sub forma a șapte subiecte, distribuite pe capitole. Examinarea se face de către toate cadrele didactice, astfel încât vă puteți aștepta la întrebări din partea oricui, nu numai din partea îndrumătorului de stagiu. Deși examenul are un grad de dificultate mare (prin complexitatea materiei și prin volumul mare și vast de informații ce se prezintă), discuția cu cadrele didactice este o discuție calmă, datorită modului de abordare al acestora, alungând puțin teama și presiunea de pe umerii studenților. Bibliografia este reprezentată de cursurile trimise de către cadrele didactice îndrumătoare, existând, de asemenea, și o bibliografie suplimentară pentru doritori.

Într-o nuanță personală, pot spune că disciplina pediatrie este una dintre cele mai frumoase și luminoase discipline studiate în timpul facultății.

Bibliografie suplimentară:

Esentialul în Pediatrie - ediția a IV-a, Carmen Ciofu, Eugen Ciofu, editura AMALTEA;

Pediatrie - tratat - ediția I, Carmen Ciofu, Eugen Ciofu, Editura Medicală București 2001.

3. Endocrinologie

Cursul se desfășoară o dată la două săptămâni, sub îndrumarea șef lucrări dr. med. Mihai Stelian VÂRCIU, iar lucrările practice fie sub îndrumarea domnului doctor, fie sub îndrumarea asistent dr. med. Claudia Alexandrina IRIMIE. În cadrul cursului au fost studiate următoarele capitole: Patologia hipotalamo-hipofizară, Patologia tiroidiană, Patologia metabolismului fosfo-calcic și Patologia corticosuprarenalei.

Lucrările practice vin săptămânal în completarea cursului. Pentru început, se face o recapitulare a materiei de curs și mai sunt predate diferite noțiuni, precum boli sau sindroame asociate, mai apoi urmând partea de cazuri clinice în care sunt prezentați diferiți pacienți cu un anumit tablou clinic. Studenții trebuie să-și exerseze raționamentul clinic astfel încât să poată pune un diagnostic prezumtiv, să solicite investigațiile paraclinice necesare, iar în final să ajungă la un diagnostic corect.

Pe parcursul semestrului, s-a susținut o examinare din prima jumătate a materiei.

Examenul din sesiune a constat din mai multe întrebări, atât din materia de curs, cât și din materia de la lucrările practice. Întrebările au fost de tip grilă, asocieri, cauză-efect și un caz clinic de rezolvat precum cazurile clinice rezolvate la lucrările practice. Endocrinologia este materia conexiunilor și este nevoie de o privire de ansamblu asupra pacientului pentru a ajunge la un diagnostic și un tratament corect. Examenul are o dificultate medie spre avansată.

Bibliografia pentru examen a constat din cursurile și lucrările practice ale cadrelor didactice, precum și din următoarele cărți:

Endocrinologie clinică - Volumul I, Dr. Mihai Vârciu, Dr. Alina Stoicescu, Editura Lux Libris, Brașov, 2009;

Endocrinologie clinică - Fișe de studiu pentru uzul studenților, Dr. Mihai Vârciu, Dr. Alina Stoicescu, Editura Lux Libris, Brașov, 2009.  

4. Chirurgie buco-oro-maxilo-facială/ Stomatologie

Atât cursul, cât și lucrările practice au fost susținute o dată la două săptămâni de către șef Lucrări dr. med. Nicolau Andrada. Disciplina se distinge de celelalte specialități întrucât se află la granița dintre o specialitate chirurgicală a medicinei generale și stomatologie. În cadrul lucrărilor practice, doamna doctor vine în completarea materiei de curs prin diferite videouri ce explică tehnicile chirurgicale prezentate. Lucrările practice se desfășoară în corpul K la parter, în sala dedicată cabinetului de stomatologie, unde cadrul didactic le prezintă studenților diferite instrumente stomatologice și modul de funcționare al acestora, apoi vine în completarea cursului printr-o explicare mai aprofundată a tehnicilor ce țin de chirurgia oro-maxilo-facială.

Examenul teoretic a constat dintr-un test grilă, sub formă de complement simplu. Bibliografia este reprezentată de cursurile cadrului didactic.

5.Medicină de Urgență

Cursul de medicină de urgență s-a desfășurat sub îndrumarea dnului șef de lucrări dr. med. Adrian BĂRĂCAN, iar lucrările practice sub îndrumarea dnei dr. med. Cristina Vecerdi. Cursul a avut loc o dată la două săptămâni. Este recomandată participarea la cursuri, întrucât dnul dr. BĂRĂCAN oferă deosebit de multe explicații pe baza cursului și dacă anumite mecanisme fiziopatologice nu v-au fost clare în anii preclinici sau pur și simplu anumite noțiuni au fost uitate de-a lungul anilor, cursul susținut de către cadrul didactic este un prilej de a recapitula toate aceste noțiuni. Lucrările practice s-au desfășurat în spital, în Unitatea Primiri Urgențe. Ca o măsură de precauție pentru a limita cât mai mult transmiterea infecției cu virusul SARS-Cov-2, studenții au fost împărțiți în grupe de câte patru. Stagiile au constat astfel în ture în cadrul UPU Brașov, unde sarcina studenților era să monitorizeze pacienții și să-și exerseze raționamentul clinic.

Examenul teoretic a constat dintr-un examen grilă ce a cuprins atât întrebări complement simplu, cât și întrebări complement multiplu. Bibliografie constă atât din cursurile îndrumătorului de curs, cât și din anumite capitole din Kumar și Clark Medicină Clinică (carte ce se regăsește și în tematica de rezidențiat), capitole pe care șef lucrări dr. med. Adrian BĂRĂCAN le va specifica exact în cadrul cursului. Astfel, examenul de Medicină de Urgență va fi unul dintre primele contacte ale studenților cu tematica examenului de rezidențiat.

Bibliografie:

Urgențe medicale și prim ajutor medical - îndrumător pentru lucrările practice și stagiile clinice, Adrian Bărăcan, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2018;

Kumar și Clark Medicină Clinică, Adam Feather, David Randall, Mona Waterhouse, Leonard Azamfirei, Anca Dana Buzoianu, Dan Ionuț Gheonea – coordonatorii ediției în limba română, Ediția a 10-a, Editura Hipocrate, București, 2021.

6. Oftalmologie

Cursul s-a desfășurat o dată la două săptămâni, sub îndrumarea dnului șef lucrări dr. med. Mircea VARGA, iar stagiile au avut loc săptămânal, sub îndrumarea aceluiași cadru didactic. Tematica cursului a abordat anatomia și embriologia ochiului, noțiuni precum refracția, reflexia, funcția vederii, tulburările motilității oculare, urmând a se elabora și detalia anatomia, funcțiile și mai ales patologia diferitelor componente ale ochiului și analizatorului vizual (aparat lacrimal, cornee, conjunctivă, cristalin, retină, nerv optic etc.)

Examenul teoretic a constat în întrebări de tip grilă, atât complement simplu, cât și complement multiplu. Bibliografia pentru examen este reprezentată de cursurile trimise de către șef lucrări dr. med. Mircea VARGA.

7. Otorinolaringologie

Atât cursul, cât și lucrările practice s-au desfășurat sub îndrumarea dnei șef de lucrări dr. med. Ionela TODORAN-GENES. Cursul a avut loc o dată la două săptămâni, iar lucrările practice săptămânal. Din păcate, din cauza restricțiilor din cadrul pandemiei, stagiile nu s-au putut desfășura în spital. Tematica de curs a cuprins: rinologie, elemente de patologie buco-faringiană, elemente de patologie laringiană, elemente de patologie vestibulară, elemente de otologie și urgențe majore în ORL, în timp ce lucrările practice s-a concentrat pe elemente de examen obiectiv ORL.

Examenul teoretic a constat într-un examen grilă cu 30 întrebări (10 întrebări complement simplu și 20 de întrebări complement multiplu).

Acestea fiind spuse, primul semestru al anului V este un semestru complex din prisma materiilor studiate, însă este și un semestru deosebit de frumos, întrucât realizează tranziția către conștientizarea viitorului inevitabil, și anume ultimul an de facultate și pregătirea pentru examenul de rezidențiat.

Previous
Previous

Tablou

Next
Next

Jupiter Optimus Maximus