Despre SCOPE SCORE, Rusia, Incoming-ul L și Covid-19
Dacă în urmă cu trei ani scriam despre experiența mea cu SCOPE SCORE de peste hotare, în Ankara, acum este momentul să povestesc despre experiența de voluntar și persoană de contact SCOPE SCORE Brașov. În martie 2020, aș fi fost convinsă că următorul meu blog SCOPE SCORE va fi despre experiența mea în Moscova, Rusia, stagiu pe care îl dobândisem în urma concursului de dosare din anul 2019-2020. Însă, din nefericire, COVID-19 are în denumire fatalul număr pentru stagiul meu mult dorit - anul 2019. Și, uite așa, dacă în decembrie 2019, în preajma Crăciunului, nimeni nu lua în seamă imaginile cu străzile goale din Wuhan, China și nici prin cap nu ne trecea la acea vreme că acele imagini pot deveni și realitatea noastră, trei luni mai târziu, pe 16 martie 2020, România declara starea de urgență națională. A început, desigur, și declinul mult doritului meu stagiu. Bineînțeles, mai întâi ne-am confruntat cu acea incertitudine generală, nimeni nu știa nimic, cu toții stăteam acasă și aveam timp nelimitat să facem numeroase presupuneri despre perioada care va urma, niciuna în concordanță cu ce s-a întâmplat de fapt, evident. În cele din urmă, a venit și vestea mult așteptată: stagiile SCOPE SCORE se amână (atenție - amână, nu anulează) pentru anul universitar următor. Vestea a fost destul de bine-venită, dar să faci COVID-19 în Rusia era puțin îngrijorător, oricât mi-aș fi dorit să merg, mai ales că la acea vreme vaccinarea nu era încă o posibilitate. Însă anul universitar următor a sosit, lucrurile au început încet-încet să-și reia cursul normal, iar stagiile SCOPE SCORE amânate au început să fie confirmate de către țările gazdă. Pe rând, lunar, aproape toate, înafară de Rusia. La un moment dat, pentru o perioadă de o săptămână în luna iunie, a venit și confirmarea pentru Rusia, ca mai apoi să fie din nou amânată pentru luna septembrie. Din păcate, cea de-a doua confirmare nu a mai venit niciodată, nici cea de-a treia amânare, ci doar prima ANULARE. Vestea a fost dezamăgitoare, întrucât, fără doar și poate, nimic nu se poate compara cu experiența unei luni trăite în țara versanților de munți glaciari, Kremlinului, Ermitajului.
Să revenim totuși la subiectul acestui articol, și anume - experiența mea de voluntar SCOPE SCORE. În luna iulie, comitetul SCOPE SCORE Brașov a fost gazdă a șase studenți incomings, veniți din toate colțurile lumii: Polonia, Rusia, Mexic și Brazilia. Am fost persoană de contact pentru doi incomings și pot spune spune că această experiență a avut un debut deosebit de palpitant. La acea vreme, certificatul verde COVID-19 încă nu exista, așa că trebuia să te asiguri că ești la curent cu toate noile prevederi în ceea ce privește călătoriile spre România. Călătorii vaccinați nu erau obligați să stea în carantină, așadar lucrurile păreau destul de simple. Însă ce se întâmplă în momentul în care ești vaccinat cu un vaccin care nu este utilizat în țara în care călătorești? Ei bine, lucrurile încep să se complice. Acesta a fost și cazul unui incoming a cărui persoană de contact am fost. Incoming-ul nostru era vaccinat, ceea ce însemna că nu era obligat să stea în carantină 14 zile după sosirea în România. Totuși, acesta era vaccinat cu vaccinul Sinovac, utilizat în Brazilia (țara de proveniență a incoming-ului L, îl vom numi așa în continuare), aprobat de Organizația Mondială a Sănătății, dar, la acea vreme, încă aflat pe ,,lista de așteptare” a vaccinurilor aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului. Și cum România face parte din Europa, ce vaccinuri sunt aprobate în România? Cele aprobate de OMS sau cele aprobate de EMA? În orice caz, când am aflat această veste era încă luna iunie, deci mai exista timp ca vaccinul Sinovac să fie în cele din urmă aprobat și de EMA. Zilele au trecut, însă nimic nu s-a schimbat. Cu trei zile înainte de data sosirii incoming-ului L, l-am întrebat cum își dorește să procedeze, având în vedere că, la sosirea în aeroport, autoritățile române ar fi putut să îi impună să stea în carantină, ținând cont că vaccinul său nu era încă aprobat în Europa, deși, ironic, era aprobat de către OMS. Răspunsul incoming-ului L a fost următorul: ,,I’m on the way to the airport. My flight leaves in three hours”. Deși știam că este un drum lung din Brazilia până în România, nu mi-am imaginat că a sa călătorie va începe cu trei zile înainte. Acel moment a reprezentat, cu siguranță, punctul culminant al experienței mele de persoană de contact. Dacă la aeroport incoming-ul L ar fi fost obligat să stea în carantină, unde ar fi locuit pentru 14 zile? Studenții străini au avut asigurată cazarea la cămin pe toată perioada șederii lor, însă, după cum bine știți, nu este permis să stai în carantină într-o cameră de cămin. Incoming-ul L se afla în avion, așadar puteam lua legătura cu el doar pe timpul escalelor. Întrucât exista o mare posibilitate ca studentul nostru să fie nevoit să stea în carantină, alături de LEO, am început să căutăm posibile locații unde am fi putut să îl cazăm. Menționăm că toate aceste evenimente aveau loc la începutul lunii iulie și la finalul sesiunii de vară, mai exact, înainte de examenul de farmacologie clinică. Într-un final, am reușit să găsim câteva opțiuni de cazare, însă speram să nu fie cazul să apelăm la ele. Trei zile mai târziu, incoming-ul L a sosit în România și ne-a trimis o poză din aeroport cu un document oficial, care avea notat pe el - ,,exclus de la carantină”. Din acest moment, a început și perioada frumoasă ca personal și voluntar SCOPE SCORE.
Câteva zile mai târziu, după sosirea celorlalți incomings, au început și activitățile SCOPE alături de restul voluntarilor. La rândul meu, în urmă cu trei ani, am fost și eu incoming într-o țară străină și pot spune, din prisma unui fost incoming, cu mândrie, că programul social organizat de comitetul SCOPE SCORE din Brașov a fost unul într-adevăr unul plin. Drumețiile pe Tâmpa și la Piatra Mare, NFDP, Treasure Hunt-ul, excursiile în the land of Dracula și la Castelul Peleș, serile culturale, cele două excursii naționale reprezintă doar câteva activități de care atât studenții străini, cât și voluntarii s-au bucurat cu mare drag.
Ca voluntar SCOPE SCORE, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ai în vedere este să îi fii aproape incoming-ului pe care îl ai în grijă. Chiar dacă nu poți fi prezent la fiecare activitate care se desfășoară, când ești prezent, trebuie să fii deschis, să comunici și să te asiguri că încerci să răspunzi la toate întrebările pe care studentul le are. Să te afli într-o țară, chiar pe un continent străin, este dificil, iar oamenii pe care ai în preajmă fie te vor face să simți bine-venit, fie nu.
Întrucât un turist se bucură întotdeauna mai mult de țara pe care o vizitează decât locuitorii țării respective, alături de studenții străini am redescoperit România: am aflat că inima reginei Maria se află într-o casetă de argint la castelul Pelișor, am explorat drumuri forestiere nemarcate împrejurul Brașovului și chiar am redescoperit și studiat originea stilului arhitectural al clădirilor din peninsula Constanței, orașul meu natal.
Acestea fiind spuse, experiența SCOPE SCORE rămâne o experiență ce trebuie explorată pe timpul facultății, atât din postura de voluntar si reprezentat al comitetului local, cât și din postura de outgoing.
Autor: Andrada Băncilă