SCOPE EXCHANGE LARISSA, GRECIA

În toamna anului 2018 am decis să aplic pentru un stagiu SCOPE, având în minte dorinţa de a trage cu ochiul la cum e “pe afară”, de a mă scoate singură din zona mea de confort, dacă e s-o zic pe aia dreaptă. Astfel, am ajuns să plec în Grecia, în Larissa. Am ales un stagiu de practica şi nu de research, iar orientându-mă după interesele mele am ajuns pentru întreaga lună  August la secţia de neurologie a General University Hospital of Larissa.

Despre comitetul local din Larissa am numai cuvinte de laudă, responsabilii şi-au făcut treaba exemplar, o mână de oameni de nota 10 care pentru întreaga lună au avut ca prioritate confortul şi buna noastră dispoziţie. Deoarece oraşul nu beneficiază de cămine, iar studenţi pe post de “host family” erau prea puţini,  am fost cazaţi la un hotel, camera împarţind-o cu încă 2 persoane. Personal mi-a plăcut mult ideea de a fi cu toţii la un loc, mereu se găseau mai multe persoane care aveau acelaşi drum, chef de aceeaşi activitate, astfel încât niciodată nu erai singur. Şi normal, poveştile interminabile din lobby. 

Prima săptămână a fost extrem de obositoare, fiind şi foarte încărcată de activităţi sociale pe care era musai să le bifezi în totalitate, pe de altă parte nici de la ziua de “lucru” în spital nu puteai lipsi. A durat puţin până să ne dumerim noi şi să stabilim că în fiecare zi după spital 2 ore sunt destinate “nap time”. În prima zi o personă de contact ne-a dus pe fiecare la secţia noastră şi ne-a făcut cunoştinţă cu superviser-ul şi şeful secţiei. În cazul meu ambele persoane, dar şi ceilalţi medici şi rezidenţi (pe parcursul lunii am interacţionat cam în egală măsură cu toţi, nu doar cu superviser-ul) au fost persoane extrem de deschise, toţi vorbitori de limba engleză,  care s-au asigurat mereu că înţelegem tot, prin traducerea oricărui dialog (şi când zic oricare includ şi inside joke-urile lor), că nu stăm să sprijinim pereţi aiurea, că plecăm după fiecare zi cu ceva nou învăţat. 

O zi normală începea la 8 şi dura până la 14-15, având şi unele zile în care stăteam mai mult. Începeam cu ședința de dimineaţă, dezbătutul fiecărui caz, dezbătut RMN-uri, CT-uri, discutat planuri de tratament. Urmau vizitele, iar apoi fiecare zi era diferită în funcţie de medicul pe care îl asistam. Pot spune că ne era oferită destul de multă atenţie implicându-ne prin intrebari, “ştiaţi că”-uri şi explicaţii, toate într-o atmosferă foarte relaxată. Ca un rezumat, am făcut exemene neurologice pe pacienţi internaţi cu diferite afecțiuni urmate de discuţii, am asistat la etapele ce fac parte dintr-un studiu clinic în desfăşurare, la puncţii lombare, puncţii arteriale, electromiografii, electroencefalograme, am făcut “vizite” la ATI, urgenţe, pediatrie, laboratoare. Printre toate astea se mai găsea timp şi de o pauza în birou, o cafea şi o discuţie despre politică, refugiaţi, diferenţe şi asemânări între sistemul de sănătate grec şi cel românesc, unde-i bine, unde-i rau, şi-ncolo, şi-ncoace.

Urma ca toţi studenţii să ne întâlnim la cantina spitalului unde luam prânzul împreuna şi apoi porneam spre hotel şi după la “hai să ne cunoaştem”-uri. Fiind la 30 de minute de plajă, majoritatea timpului îl petreceam acolo, dar şi la piscina, bowling, bere, gyros, sau în lobby unde jucam cărti, cei cu talente cântau la chitara and so on.  În weekend-uri plănuiam împreuna excursii şi am ajuns să mergem în Skiathos, Thessaloniki, Halkidiki, Santorini, Meteora şi unii au urcat şi Olympul. Ne plăcea nouă să ne plimbăm cu trenul.

Sfârşitul lunii a venit cu foarte foarte multe lacrimi şi despărțirea a fost mult mai grea decât mi-am imaginat că va fi după doar o lună petrecută împreună. Despre colegii mei ar fi multe de zis, dar mă voi limita la faptul că mă simt extrem de norocoasă că am avut ocazia să cunosc oameni atât de diferiţi şi frumoşi, având câte ceva de învăţat de la fiecare. Şi mi-e dor de ei. Tare. 

Închei cu o opinie pe care o voi susţine la fel de aprig mereu: orice experienţă în afara ţării, prin orice program, e o investiţie în tine, nu doar pe plan profesional, ci şi personal. Te formează, te pune faţă în faţă cu situaţii cu care nu te-ai mai confruntat până acum, cu mentalităţi, personalităţi, culturi diferite, te forţează practic să te maturizezi şi responsabilizezi. Nu mai vorbesc de social skill-uri şi perspective. Referitor la SCOPE în special, recomand cu multa căldură şi sper ca experienţa voastră să fie cel puţin la fel de faină ca a mea!

Author: Iulia Murășan