Med Poets Society Club - Chapter 1
Pianul
De ore întregi cânți aceași melodie La un pian cu o clapă stricată, Îl simt cum îmi răsună în minte Și cum prin vene mi se scurge, Îmi ard tâmplele și inima-mi pulsează. Închid ochii, iar tu continui Să apeși în van pe clapa stricată. Încep să râd nebunește, Un râs ce îmi zguduie întreaga ființă, Tu nu mai ești, iar clapele Cântă acum singure. În depărtare aud cum un geam s-a spart, Sau poate oasele mi se sfărâmă... E ceață, eu te caut, Deși tu nici nu ai fost!
Autor: Diana Iorga
Metamorfoză
Aș vrea să mă dezbrac de piele, S-o împăturesc frumos Și să o așez într-un colț. Aș vrea să mă dezbrac de gânduri Și să le arunc în mare, ca pe niște scoici. Aș vrea să-mi crească aripi în loc de ochi, Să nu mai văd cum mă transform. Aș vrea ca râuri de lumină să-mi curgă prin vene Și ploile din cer să îmi inunde urechile, Să nu te mai aud când țipi, când șoptești, Când mă judeci… Aș vrea să-mi lipesc buzele cu miere, Să nu îmi mai arunc atâtea cuvinte grele Când mă privesc în oglindă. Aș vrea să am crengi în loc de brațe, Flori în loc de sâni, foc în loc de picioare, Să zbor, să plâng, să mă fac scrum, Să fiu fără să mai fiu!
Autor: Diana Iorga
Și poate…
Sorb din cafea și te privesc, Îți știu doar numele Și că te plac. Aș putea să îți spun, Să te scot din fumul tău de țigară Și să pictez pe gâtul tău flori. Aș putea să mă apropii Până când respirațiile ni se vor contopi Și doar pielea va fi distanță între noi. Aș putea să-ți port cămașa, Să îți simt parfumul, Să te țin de încheieturi, Fiori să îți treacă prin vene. Aș putea să zâmbesc, să te chem, Să dansăm fără muzică, Să ne punem întrebări și să vorbim Până ce soarele se va stinge de pe cer. Aș putea să tac și să aștept Și poate ai veni Și poate am fi noi, Nebuni de iubire, Că și luna va păli. Și poate mă voi pierde în brațele tale Și din coastele tale mă voi renaște Și poate mă vei ridica și mă vei ține strâns. Și poate vinul ce-l vom bea Va curge râuri peste noi. Și poate mă vei vedea și tu Și poate…
Autor: Diana Iorga
