Med Poets Society Club - Chapter 5

Alzheimer 

Mi-e frică de ei, Mi-e frică de mine, Mi-e frică de toți, Dar nu și de tine. 

Și lasă-i timpului, timp. Să-mi auzi vocea, Să ne simțim cum gândim  Și fata ce plângea. 

Te iubeam iubind și marea Și cuvântul tău îl am. Te iubesc trăindu-ți starea, Chiar când ploaia cade-n geam.

Vreau să te mai am o clipă; Nu cred că o să-ți cer prea mult. Ea se mai transformă-n apa Ce se scurge acum în prund.

Iubești? Sau poate minți. Trăiești, Chiar de nu simți. 

Povești... Îmi place să le-ascult, În noaptea grea  Al negurilor plumb. 

Iubești vântul  Și mi-o spui în fiecare seară. Când plec, Închizi ferestrele pentru a mia oara. 

Iubești și ploaia, Iar când începe, tu vrei doar să te ferești. Deschizi umbrela  Și tot încerci să n-o privești. 

Iubesc doar soarele, O rază îmi e deajuns. Atât mai am  Și nici nu cer prea mult.

Dorințe

Cât mi-aș mai dori să zbor, Chiar dacă poate-o să mor În elice de avion. 

Cât mi-aș mai dori să fiu Doar o floare-n cimitir, Să trăiesc pentru ostașii Ce-au luptat pe front, săracii. 

Cât mi-aș mai dori să fiu Un țăran frumos, cinstit, Ce se joaca în livadă Cu nepoții, cu nepoata. 

Cât mi-aș mai dori să fiu  Un om simplu, fericit, Care umblă pe Pământ  Cu credință, suflet bun.

Autor: Dan Maria-Roxana