Necuvântătoare

Maria-Roxana Dan

Sunt doar o necuvântătoare.

Umblu pe străzi buimacă,

De parcă aș fi-ntr-o barcă -

Răsturnată de valurile tale.

Și ochii mei sărută sfânt

Amintirea rece a mării...

Și ceasul ticăie-n timpan,

Cu suflete vopsite-n alb.

Mi te oprești în față iar

Și-ncerc să mă fac că iarăși plouă.

Și strigă sufletu-n zadar,

Că-mi ești iubire mai mult veche decât nouă...

Aleg să merg timid pe-un gang,

Să-mi văd viața care-mi plouă,

Dorindu-mi înc-o viață să mai am,

Dorind iubire, înainte de o moarte nouă.