Semestrul II, anul I, 2021-2022

Autor: Antonia Daria Nițu

În semestrul al II-lea din primul an, emoțiile au fost mult mai mici, având în vedere că știam la ce să mă aștept în privința materiilor și profesorilor, dar și cum să-mi organizez timpul și cum să învăț cât mai eficient. Au fost mai puține materii decât pe primul semestru, dar cantitatea de informație și dificultatea au fost mai mari.

În ordine descrescătoare, în funcție de numărul de credite, materiile au fost:

1. Anatomie și embriologie 2 (10 credite);

2. Biochimie 2 (5 credite);

3. Fiziologie 1 (5 credite);

4. Biologie celulară și moleculară (4 credite);

5. Știintele comportamentului. Psihologie medicală (2 credite);

6. Limba modernă pentru domeniul medical 2-engleză sau franceză (2 credite);

7. Educație fizică 2 (1 credit).

1. Anatomie și embriologie 2

Cursul a fost coordonat de către șef de lucrări dr. med. Cristea Costache și a avut loc săptămânal, cu o durată de două ore. Domnul doctor s-a axat pe învățarea și aprofundarea părții de anatomie. Materia a fost mai amplă în acest semestru, conținând noțiuni despre splanhnologie (adică studierea organelor interne). La laborator am parcurs aceeași materie. Grupa mea a fost coordonată de dnul Cristea Costache, celelalte grupe având profesori diferiți. Examenul de curs a constat în 60 de întrebări grilă, complement simplu, cu o pondere la media finală de 70%, iar pentru examenul practic, grupa mea a trebuit să promoveze un examen de tip sinteză, cu patru subiecte.

2. Biochimie 2

Cursul s-a desfășurat sub îndrumarea dnei prof. univ. dr. chim. Mihaela Badea, iar laboratorul sub îndrumarea dnei dr. Mihaela Ștefan. Semestrul acesta a fost o aprofundare a ceea ce s-a făcut în semestrul I, și anume: metabolismul lipidelor, proteinelor, zaharidelor. Cursul a fost de două ore, o dată pe săptămână, asemenea laboratorului. În cadrul lucrărilor practice, am făcut multe experimente, dar ne-au fost predate și noțiuni despre: tehnici imuno-chimice, cromatografie, imunodifuzii, analize hormonale. Examenul de curs a constat în două parțiale, care au fost date de-a lungul semestrului, dar cu posibilitatea de a fi redate în sesiune, în caz că nota nu era suficient de mare, iar examenul practic a fost oral, prin extragerea a două subiecte. Media finală a fost realizată astfel: 30%-nota din primul parțial, 30%-nota din al doilea parțial, 20%-nota de la examenul practic și 20%-nota de la un proiect făcut pe echipe.

3. Fiziologie 1

Cursul a fost susținut sub îndrumarea dnei prof. dr. med. Ioana Octavia Agache, iar laboratorul a fost coordonat de către dnul asist. drd. med. Alexandru Lăculiceanu. Atât la curs, cât și la laborator au fost atinse noțiuni de fiziologie a sistemului respirator, digestiv și cardiovascular. Ambele examene, atât cel de la curs, cât și cel de la laborator, au fost susținute sub formă de sinteză, patru subiecte.

4. Biologie celulară și moleculară

Atât cursul, cât și laboratorul au fost coordonate de către șef de lucrări dr. med. Antonella Cheșcă. În cadrul materiei, au fost cuprinse noțiuni despre compoziția celulei, diviziunea ei, organite celulare, ciclul celular etc. Examenul practic a fost asemănător cu cel de curs, fiind sinteză, prin extragerea a câte două subiecte.

5. Știintele comportamentului. Psihologie medicală

Cursul și seminarul au fost susținute de către dna conf. dr. med. Andreea Teodorescu. La această materie, ni s-a făcut introducerea în științele comportamentului, s-au pus bazele biologice și psihosociale ale comportamentului și au fost descrise comportamente sociale patologice. Examenul a constat în 20 de întrebări grilă, complement simplu.

6. Limba modernă pentru domeniul medical 2

Pentru această materie, trebuie să alegem între engleză sau franceză, eu alegând engleza. Cursul și seminarul au fost coordonate de către dna lector dr. Ecaterina Pavel. Pentru examen, s-a dat un singur test în timpul semestrului, iar dacă nota nu era pe măsura așteptărilor, se puteau da măriri în sesiune.

7. Educație fizică 2

Fiecare își alege ce sport își dorește, fiind foarte multe variante de alegere, inclusiv un pachet de excursii pe Postăvaru sau la Canionul 7 Scări. Pentru a promova, sunt necesare 5 prezențe într-un semestru la oricare dintre sporturi, cu excepția excursiilor, unde sunt necesare doar 2 prezențe.

Previous
Previous

Twilight Clouds

Next
Next

Semestrul I, anul I, 2021-2022