Semestrul II al anului III, 2021-2022

Autor: Maria Năstase

,,Semestrul II al anului III cred că a fost de dificultate mai mică, venind după primul semestru și fiind, în mare parte, o continuare a acestuia. La fel ca în primul semestru, studenții de anul III vor trece mai ușor prin sesiune dacă nu se bazează strict pe săptămânile acesteia pentru a învăța.

Materiile din acest semestru, în ordinea descrescătoare a numărului de credite, au fost: 

• semiologie medicală 2 (șapte credite);

• fiziopatologie 2 (cinci credite);

• farmacologie 2 (patru credite);

• morfopatologie 2 (patru credite);

• imunologie (trei credite)

• biochimie clinică (trei credite)

• semiologie chirurgicală 2 (două credite);

• practica anuală de vară (2 credite).

A. Semiologie medicală 2

Cursul a fost coordonat de către dnul profesor dr. medic Dănuț Laurențiu Nedelcu și conferențiar dr. med. Camelia Cornelia Scârneciu, acesta având loc o dată pe săptămână, pe o durată de maxim trei ore, fizic. În acest semestru, s-a predat semiologia specială a aparatului cardio-vascular și a aparatului digestiv, părți din care am fost examinați la finalul semestrului – examenul constând în două subiecte de cardio-vascular și două subiecte de digestiv. Ca și în primul semestru, domnii doctori au fost deschiși la nelămuririle studenților și au oferit explicațiile necesare.

În ceea ce privește stagiile de semiologie, semigrupele au avut profesori diferiți, dar spre deosebire de curs, prezența la stagii a fost obligatorie, acestea având loc de două ori pe săptămână, câte maxim trei ore. Interacțiunea cu pacienții a continuat, ajutând studenții să integreze informația de la curs în practica medicală. 

Modalitățile de calcul a notei finale sunt asemenea celor din primul semestru, 70% valoarea examenului de curs și 30% a practicului, cu diferențe de evaluare pentru cea din urmă în funcție de profesorul de la stagiu.

B. Fiziopatologie 2

Îndrumătorul cursului din semestrul II este dna profesor dr. med. Alina Pascu, care îl invita de obicei pe șef de lucrări dr. med. Adrian Bărăcan pentru a prezenta și din altă perspectivă (mai ales clinică) studenților câteva cursuri din fiziopatologia de semestru doi, iar pe partea de laborator, atât dna dr., cât și dnul asistent dr. med. Codruț Ciurea au predat materia de fiziopatologie.

Timpul alocat cursului a fost, spre deosebire de primul semestru, de trei ore, ceea ce a ajutat la parcurgerea mai facilă a materiei, având timpul necesar explicării detaliate a fiecărui aspect important atât al fiziologiei, cât și al fiziopatologiei.

La lucrările parctice, s-a pus accentul pe metode de determinare a unor patologii din capitolele studiate în acest semestru - de exemplu, determinările de laborator în infecția cu Helicobacter pylori pentru capitolul de digestiv. 

Materia examenului practic se evaluează în cadrul examenului oral din sesiune, astfel că nu a existat un colocviu propriu-zis. Fiecare student a avut de răspuns la câte trei subiecte, condiția promovării fiind ca studenții să fie orientați pe subiect, nepunându-se accent pe detalii care pot fi citite atunci când este nevoie de ele sau pe valori care sunt reținute mai bine atunci când lucrăm în mod regulat cu ele (ex.: parametrii ai homeostaziei organismului).

În majoritatea situațiilor, nu s-a putut promova exemanul dacă nu erau stăpânite noțiuni anatomice sau fiziologice de bază, examinatorii ținând la aceste aspecte în oferirea notei de trecere. Menționez că noțiunile de anatomie si fiziologie cerute a fi cunoscute de către studenți au fost punctate și explicate la cursuri și chiar și în materialele primite (suportul de curs).

Este totuși o materie care necesită parcurgerea și înțelegerea noțiunilor din timpul semestrului pentru promovarea examenului, nu neapărat din cauza complexității noțiunilor, ci din cauza volumului mare de informație din acest semestru.

Promovabilitatea in acest semestru a fost de aproximativ 40%. 

C. Farmacologie 2

În ceea ce privește cursul, dna prof. dr. med. Lorena Dima ne-a fost îndrumător, iar alături de șef de lucrări dr. med. Nicoleta Taus, ne-au fost prezentate elementele farmacologiei speciale (pe sisteme: cardio-vascular, digestiv, antibiotice) și la lucrările practice. Săptămânal, pentru două ore, la curs/laboratoare, a avut loc prezentarea mecanismelor de actiune și substanțele active din diferitele clase de medicamente si prescrierea de rețete cu acestea în diverse cazuri clinice. Sursa bibliografică rămâne <<Farmacologie>>, Ion Fulga, pentru aprofundare, menționând însă că este suficient suportul de curs trimis de dna prof. (ppt-uri), chiar și pentru obținerea unei note mari. 

Cu o valoare de 80% din nota finală, examenul de curs a fost tip grilă, complement simplu, cu întrebări ce necesitau un oarecare timp de gândire pentru a alege răspunsul corect, promovabilitatea fiind una normală, materia nepunând probleme în promovare, chiar dacă nu a fost parcursă serios în timpul semestrului, deoarece nu s-a pus accent pe memorarea denumirilor de medicamente neapărat, ci mai mult pe înțelegerea mecanismelor de acțiune ale acestora.

Examenul de laborator dat de dna prof. Dima a cuprins discutarea a două subiecte (caz clinic în care trebuia să prescriem rețeta corespunzătoare patologiei din caz/problemă – asemănătoare cu cele lucrate la laborator – sau evidențierea unei prescrieri greșite a unei rețete în care trebuia găsită greșeala) și întrebări din capitolele prezente in subiectele primite.

D. Morfopatologie 2

La această disciplină, a fost continuată morfopatologia de semestru I, fiind aplicate noțiunile pe sisteme specifice de organe (ex.: infarctul ca noțiune generală a fost prezentat în formele sale de infarct miocardic, pulmonar; pneumoniile lobare au fost diferențiate de bronhopneumonii). Fiind o materie ce se aseamănă atât cu histologia, cât și cu fiziopatologia, aceasta are nevoie de o aprofundare corespunzătoare.

Titularul cursului este dna asistent dr. med. Daniela Marinescu, având o bună colaborare cu îndrumătorul lucrărilor practice, dna dr. Teodora Domșa.

Spre deosebire de semestrul I, colocviul a fost susținut înainte de perioada sesiunii, constând în recunoașterea și descrierea sumară a două patologii prezentate studentului în două poze pe care acesta le extrage dintr-un plic (o imagine poate fi micro- din cele două extrase, numărul imaginilor de acest fel fiind mult redus comparativ cu cel al imaginilor macroscopice).

Examenul mare a cuprins o parte de întrebări grilă, cu răspuns simplu, și o parte în care trebuia să alegem corectitudinea informațiilor din mai multe fraze.

În cazul ratei de promovare, acest examen nu a impus dificultăți, astfel că, în mare parte, s-a obținut minim nota 5. 

E. Imunologie

Atât cursul, cât și laboratorul au fost coordonate de dna prof. dr. med. Agache Ioana, nici cursul și nici laboratorul neavând prezența obligatorie, dar cerându-se punctualitate, nepermițându-se intrarea la curs dacă acesta a început.

Materia este una frumoasă din perspectiva mea, deși majoritatea studenților nu au găsit-o atractivă, fiind destul de rigidă dacă nu este înțeleasă și aprofundată din timpul semestrului. Cu toate acestea, dna prof. se străduiește să explice noțiunile mai complexe cu analogii care să rămână în mintea studenților.

Colocviul reprezintă 20% din nota finală, dificultatea fiind medie, la fel cu cea a examenului de curs din sesiune, și, de asemenea, se pune accent pe înțelegerea și expunerea de noțiuni corecte, frazele care denotă neînțelegerea informațiilor sau expunerea lor incorectă fiind depunctate în defavoarea celor scrise corect.

Cu toate acestea, promovabilitatea este una bună, materia fiind una accesibilă, bazându-se pe materialele trimise de dna prof.

F. Biochimie clinică

Cursurile și seminarele au fost coordonate de către șef de lucrări dr. med. Nicușor Florin Bîgiu o dată la două săptămâni. Această materie nu a presupus desfășurarea colocviului, ci doar a examenului de curs din sesiune, unde am avut trei subiecte, fiecare subiect având un număr de minute alocat, cu răspuns tip sinteză. Materia presupune evidențierea paraclinică a modificărilor unor markeri serici în diferite patologii (procalcitonina în infecții virale versus bacteriene; GOT în afecțiuni hepatice etc.), promovabilitatea fiind, dacă nu totală, atunci aproape totală.

G. Semiologie chirurgicală 2

Cursul este coordonat de către șef de lucrări dr. med. Dan Grigorescu, iar stagiile l-au avut drept îndrumător pe dnul asist. dr. med. Cristian Kakucs.

În cadrul cursului, susținut o dată la două săptămâni, timp de maxim două ore, ne-au fost prezentate elemente specifice de semiologie chirurgicală, precum clasificarea tumorilor, peritonite, hernii și altele. La stagii, dnul dr. ne-a permis intrarea pe rând în operații pe secția de neuro-chirurgie (o experiență frumoasă care poate ghida înclinația studenților către practicarea unor specialități medicale sau chirurgicale) în Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, fără susținerea unui examen la finalul stagiilor. Astfel, nota finală a fost reprezentată de nota obținută la examenul din sesiune, unde metoda de evaluare a fost tip grilă, complement multiplu, pe principiul <<tot sau nimic>>, iar sursa bibliografică au fost cursurile trimise de dnul prof. Rata promovării acestui examen a fost ridicată. 

Ca și în cazul celorlalte materii, susținerea cursurilor și a stagiilor a fost on-site, la fel și modalitatea de susținere a examenelor.

H. Practica de vară

Pentru noi, pentru studenții de an III, a fost obligatoriu să ne alegem secția de medicină internă pentru practică, cum și pentru alți ani au fost impuse anumite <<reguli>>, cum ar fi medicină de familie la anul I, cameră de gardă sau medicină de familie la anul II.

Eu, alături de mulți alți colegi, am ales SCJU Brașov pentru practică, fiind un spital ce conține numeroși pacienți din diferite regiuni ale județului, remarcându-se totodată și complexitatea sa ca structură și număr de cadre medicale.

Practica de vară s-a realizat sub îndrumarea dnului dr. Nedelcu, dar ni s-a permis cu multă bunăvoință să discutăm și cu alți medici/rezidenți, tocmai pentru a ne mări sfera cunoștințelor. De asemenea, din ce am putut sesiza, pacienții au fost dornici de a discuta cu noi, de a-și face cunoscute poveștile nu doar de sănătate, ci și de viață, astfel că, într-un mod sau altul, pot spune că a existat chiar și o relație armonioasă (viitor) medic-pacient.”

Previous
Previous

Semestrul II al anului IV, 2021-2022

Next
Next

Semestrul II, anul II, 2021-2022