Blogul ASSM
Semestrul I - anul III, 2021-2022
,,Semestrul I al anului III, pentru mine, cred că a fost cel mai solicitant, întrucât a avut loc trecerea de la preclinic la clinic, de la noțiunea de <<laborator>> la <<stagiu>>, de la a aștepta să folosim stetoscopul la a-l folosi, în sfârșit. De asemenea, materiile efective au cuprins nu doar termeni noi, informații nemaiauzite, dar și o sumă de date din anii I și II. Astfel, aș sfătui studenții de anul III să nu se bazeze strict pe săptămânile din sesiune pentru a învăța, ci să profite de zilele din timpul semestrului pentru a parcurge materia, pentru a trece prin filtrul minții termenii și a încerca să înțeleagă diferitele mecanisme.”
Autor: Brighite-Maria Opriș
Primul semestru al anului II, 2021-2022
,,Contrar așteptărilor mele, primul semestru al anului doi nu a fost atât de urât precum mi-l imaginam. Într-adevăr, volumul de informație a fost considerabil superior celui din primul an, de aceea a fost nevoie să îmi modific un pic stilul de învățat cu care eram obișnuit. Am revizuit cursurile și lucrările practice încă din timpul semestrului pentru a-mi putea face viața mai ușoară în sesiune, întrucât sunt multe materii.”
Autor: Răzvan Radu
Semestrul II, anul II, 2020-2021
Semestrul al doilea al anului II a fost un prim pas în revenirea spre normalitate, întrucât atunci o parte dintre lucrările practice a început să se desfășoare fizic, contrar cursurilor. De asemenea, în acea perioadă s-a renunțat la evaluarea cunoștințelor din sesiune pe platforma universității (e-Learning) în favoarea examenelor clasice. A fost o schimbare bine primită de către noi, deoarece a dat din nou frâu liber studentului medicinist în ale poftei de cunoaștere. Din acel moment, pe fața noastră nu mai avea să se reflecte lumina unui ecran și nici să se mai audă deja celebra frază: ,,Bună ziua, mă auziți?", ci știința redevenea ceva palpabil.
Autor: Cătălin-Vlăduț Lupu
Semestrul I, anul II, 2020-2021
Pe ce ar trebui să se axeze viitorii studenți de anul doi? Pe tot, pe scurt. Consider că fiziologia trebuie învățată cât mai bine și cu cât mai multă răbdare. Este o materie importantă, o cărămidă de bază pentru materii ulterioare (fiziopatologie) și nu doar atât. Este important să înțelegem logic mecanismele fiziologice ale organismului.
Autor: Viorelia Cămărășan
Medicina sub Tâmpa - anul I
Keep in mind: toți suntem diferiți, așa că mai ales la început, BE OPEN TO NEW. Știm că poate fi extrem de dificil câteodată, însă, atât pentru cei care sunt din Brașov, cât și pentru cei care tocmai ce au ajuns în acest oraș, facultatea reprezintă primul pas către viața de adult și maturizare. Cu toate acestea, cu perseverență și multă răbdare o să vă croiți un viitor foarte frumos atât în facultate, dar și ca viitori specialiști.
Autor: Marina-Aida Barangă
Medicina sub Tâmpa - anul IV, semestrul al II-lea
A fost un semestru în care online-ul și offline-ul au încercat să se completeze armonios, însă pot spune că uneori am simțit lipsa interacțiunii cu pacienții, mai ales fiind vorba de un an clinic în care este foarte important să vezi și cazuri reale, nu doar pe hârtie.
Autor: Andreea Maria Bujor
Medicina sub Tâmpa - anul IV, semestrul I
După o perioadă de timp îndelungată în care pandemia cu virusul SARS-Cov-2 nici pe departe nu ajunsese la un deznodământ, acest prim semestru al anului IV a reprezentat într-o oarecare măsură o încercare de întoarcere la viața de dinainte de pandemie. Însă cum această întoarcere nu mai este posibilă, anul universitar 2021-2021 a întâmpinat și el numeroase obstacole. În octombrie 2020, vaccinarea nu era încă o opțiune în lume și în România.
Autor: Andrada Maria Băncilă
Medicina sub Tâmpa - anul V, semestrul al II-lea
Acestea fiind spuse, să aruncăm o privire asupra a ceea ce înseamnă, de fapt, anul V, semestrul II, din punct de vedere academic. “Este un semestru destul de dificil, întrucât este studiată o patologie variată materia fiind diversificată (de la Neurologie și Medicină Psihosomatică, până la Chirurgie Pediatrică și Medicină Internă)” ne mărturisește Radu, în timp ce Ana adaugă: “Învățați din timp pentru Medicină Internă!”.
Interviu: Radu Matei și Ana Miron
Autori: Andreea Bujor și Andrada Băncilă